“Bucureşti, Bucureşti, fratele meu eşti…” - Piata Lahovari

    În urmă cu 11 ani Uniunea Arhitecţilor din România (UAR), Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Primăria Municipiului Bucureşti şi Muzeul de istorie al Municipiului Bucureşti, în cadrul programului - intitulat „Oraşul aproapele meu”, aniversa cei 109 ani de la înfiinţarea. Anul acesta Uniunea Arhitecţilor din România (UAR) va împlini 120 de ani de existenţă şi nu ştiu, deocamdată, să marcheze în vreun fel acest eveniment.

Atunci am realizat de unde vine unitatea ansamblului arhitectural care bordează piaţa, ce are în mijloc statuia (operă a sculptorului francez E. Mercier) unuia dintre cei mai mari oameni politici români Alexandru Lahovari şi purtând în consecinţă acelaşi nume. Explicaţia este deosebit de simplă, tocmai pentru că fiind ridicate în cunoştinţă de cauză, toate aceste clădiri sunt mici bijuterii.

Drept clarificare, spre susţinerea afirmaţiilor, vă invit oricând, fără deosebire de anotimp, să parcurgeţi spaţiul care cuprinde: Casa Ignatz Haiman, Imobilul RMS (clădire aflată în curtea interioară din spatele Spitalului de Ochi, fost ASCAR), Casa dr. Cantacuzino (aflată între Spitalul de Ochi şi Imobilul RMS), Imobilul ASCAR (actualmente Spitalul de Ochi), Casa Lamotescu Catargi, Imobilul prof.univ. B. Dimitrescu, Imobilul D. Bragadiru, Casa Alexandru Golescu Negru, Casa Manascovici, Casa dr. Rauţoiu, Casa C. Xeni (sediul Automobil Clubului Român), Casa Tache Ionescu (sediul Institutului de Etnografie) şi nu în ultimul rând Casa Assan (Casa Oamenilor de Ştiinţă). Este posibil ca arhitectura lor să vă aducă aminte de timpuri ori personalităţi trecute, sau poate că pur şi simplu asemenea multora vă veţi opri pentru o fotografie, care să imortalizeze vreo clipă importantă - pentru domniile voastre sau posteritate.

Am comparat şi eu zilele trecute, imaginea prezentă a Casei Assan cu cea dintr-o fotografie realizată în 1906 (anul definitivării construcţiei sale) - prezentă într-o lucrare de aleasă calitate, monografia Casei Oamenilor de Ştiinţăhttp://moinesteanu.blogspot.com/2012_01_01_archive.html, realizată de Academia Română în 1993. Mi s-a părut uimitor să constat că în pofida timpului trecut, impozanta clădire pare aproape neschimbată. Ceea ce păstrează “tinereţea” imaginii este în primul rând gardul metalic, simetric împărţit de cele două porţi - terminate cu coronamente – care par a fi verişoarele „capitaliste” ale porţilor de lemn aflate în satele româneşti ce înconjoară ca o cunună Carpaţii; ca şi rondul cu trandafiri (care i-a atras pentru scurtă vreme numele de Parcul Trandafirilor). Peste acestea se suprapun cele patru ferestre, de pe faţada principală, care asemenea ochilor unui chip omenesc încălzesc expresia întregii construcţii. Trebuie să fi fost dorinţa stăpânilor, a familiei Assan, ca totul să iasă chiar aşa. Dar cine se mai gândeşte astăzi la ei? 

Puţină lume îşi mai aduce aminte de imaginea  din cartea de Istorie a României, în care se afla Moara lui Assan. Tot la fel de puţini cred că sunt cei care cunosc câte ceva despre familia Assan, de care se leagă o parte din începuturile muncii mecanizate din ţara noastră şi nu numai. George Assan era un mare industriaş care a adus maşina cu abur în ţara noastră (1853) şi unul dintre cei mai bogaţi oameni ai ţării, iar fiul acestuia Bazil George Assan (1860-1918) a fost cel care „din vrerea lui” a ridicat imobilul din Piaţa Lahovari. Pe de altă parte B.G. Assan, de profesie inginer mecanic, a fost un veritabil explorator de teritorii îndepărtate, numărându-se printre primii, şi puţinii, călători români care au ajuns în regiunile polare nordice (1896). Mare iubitor de mişcare şi automobile, doi ani mai târziu (1898), B. G . Assan realizează o călătorie în jurul lumii.

Plasarea familiei Assan între cele mai avute şi printre exponenţii introducerii progresului tehnic, a condus se pare şi la aşezarea acestei veritabile bijuterii arhitectonice pe una dintre „căile” bucureştene pe care se vor plasa, de-a lungul vremii, alte personalităţi ale „noului val” al societăţii burgheze româneşti. Afirmaţia se bazează pe relativa tinereţe a Căii Dorobanţilor – puţin peste un veac şi jumătate – faţă de Calea Şerban Vodă (Podul Belicului), Calea Rahovei (Podul Calicilor, iar mai târziu Podul Caliţii), Calea Plevnei (Podul de Pământ), Calea Moşilor (Podul Târgului din Afară), toate amintite în documente de sute de ani, ca şi pe componentele ansamblului arhitectonic amintite mai devreme. Din nefericire pe nici una dintre mai vârstnicele surori nu s-a păstrat nimic care să ne amintească de vechimea lor, iar noua înfăţişare conduce cu gândul doar la trecutul nu prea îndepărtat şi la problema rezolvării nevoii de locuinţe, care la rândul său a condus la naşterea de noi şi noi probleme, şi la traiului la înălţime.

Pentru descoperirea atmosferei Bucureştiului de altă dată puteţi să vizitaţi şi să petreceţi clipe de destindere în minunatul imobil al Casei Oamenilor de Ştiinţă (Casa Assan) – realizat de arhitectul român Ion Berindei, care a adaptat stilul francez construcţiilor „micului Paris” – aici în afara desfătării ochiului şi sufletului prin admirarea eleganţei interioarelor, vă puteţi oferi şi un reuşit regal gastronomic. Iar pentru ca vizita să fie completă, ar trebui să treceţi pentru câteva momente şi prin Salonul oglinzilor şi candelabrelor, Sala de şah, Sala Zodiac, Sala de Consiliu, Sala Edison ori Sala Drink. În această suberbă clădire astăzi funcţionează un restaurant cu aer uşor conservator, dar cu un personal de o ţinută ireproşabilă.

Nu veţi bănui atunci că locul în care vă aflaţi a fost îmbogăţit spiritual prin una dintre cele mai prestigioase iniţiative ale Casei Oamenilor de Ştiinţă, ciclul de conferinţe intitulat „Evocări” la care au participat personalităţi precum: Victor Eftimiu, Grigore Moisil, Dimitrie Cuclin, Petre Vancea, Alexandru Philippide, Iorgu Iordan, Ion Jalea, Alexandru Graur, Şerban Cioculescu, Geo Bogza, Octavian Onicescu, Emil Pop, Henri Coandă, Aurel Beleş şi alţii. Fiecare dintre participanţii la această veritabilă „Fonotecă de Aur” a Panteonului ştiinţei româneşti, conturând cu acest prilej figuri reprezentative de profesori, oameni de ştiinţă, artişti, literaţi, care au marcat fundamental deschideri spirituale pentru cultura românească.

O vizită la Casei Oamenilor de Ştiinţă ar putea să vă aducă - cu nostalgie, mai aproape anii, mai mult sau mai puţin îndepărtaţi, şcolii şi să vă bucuraţi că aţi atins cu privirea, mâna şi talpa locuri marcate de o încărcătură emoţională la cote dintre cele mai înalte. Iar dacă acest lucru s-a întâmplat cu o ocazie deosebită (aniversare, nuntă, majorat) puteţi fi siguri că evenimentul a fost de bun augur.