Pe lângă cele 20 de mănăstiri Sfântul Munte Athos cuprinde astăzi şi alte asezaminte monastice precum: schiturile, chiliile, colibele, bordeiele şi sihăstriile.
Schiturile sunt obşti monahale întemeiate în spaţiul de
jurisdicţie al unei manastiri, in baza unui act validat cu sigiliul
patriarhal. Numarul monahilor este stabilit in actul de intemeiere, iar
regulamentul de functionare interioara al schitului este aprobat de
catre manastire.
Schiturile sunt idioritmice sau chinoviale. Cele idioritmice sunt
formate din chilii adunate in jurul unei biserici centrale. Fiecare
chilie poseda si o bisericuta proprie. Duminica si de sarbatori slujbele
se savarsesc in biserica principala a schitului, iar in restul zilelor
in bisericutele din chiliile lor. conducerea schitului este asigurata de
un monah, ales dintre batranii chiliilor pe o perioada de un an, ce
poarta titlul de “dicheu“(cel drept).
Schiturile chinoviale au in fruntea lor un “dicheu” numit si egumen,
ales pe viata, iar alegerea sa se valideaza de catre manastire.
Cladirile schiturilor se aseamana cu cele ale manastirilor, insa nu pot
niciodata sa devina manastiri.
Astazi schiturile sunt in numar de 14.
Chiliile Sfantului Munte sunt asezaminte formate dintro
bisericuta(paraclis) si o cladire cu chilii si dependinte. In fruntea
chiliei se afla staretul. Pe langa el intro chilie se mai gasesc si alti
ucenici. Vietuitorii chiliei nu pot depasi cifra de 9; toti acestia
traiesc din cultivarea putinului pamant disponibil, pictând sau
sculptand icoane, executand diverse obiecte, metanii s.a.
Aşezămintele româneşti de pe Sfântul Munte Athos sunt schiturile:
"Sfantul Dimitrie"(Lacu), este situat la aproximativ patru ore de mers pe jos, de
la Manastirea "Sfântul Pavel" de care apartine. Prima sa consemnare datează de la începutul secolului al XVIII-lea. A fost înfiinţat de câţiva călugări de la Neamţ, Căldăruşani, Cernica şi de la mănăstiri din Basarabia. Schitul Lacu este un schit cu viata de sine, cu o frumoasa biserica din piatra care are hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Biserica aşezământului a fost înălţată în 1760 şi rezidită din temelii între anii 1900 -1904.
Schitul Prodromu
Istoria Athosului consemnează o minune care s-a
petrecut în jurul anului 1800, când asupra Mănăstirii greceşti Lavra s-a
abătut un nor de lăcuste care distrugea grădinile şi livezile
monahilor. În acea vreme, la chilia Sfântul Ioan Botezătorul din Vigla se
nevoiau trei sihaştri români: bătrânul duhovnic Iustin împreună cu doi
ucenici ai săi, Patapie şi Grigorie. Văzând grecii că nu reuşesc nimic,
s-au gândit să-l cheme pe Iustin Vlahul, ştiindu-l monah îmbunătăţit.
Duhovnicul român a mers la Lavră, a făcut Aghiazmă, iar când a început
să stropească cu apă sfinţită şi să cânte „Mântuieşte Doamne poporul
Tău…“, norul de lăcuste s-a ridicat şi a plecat. Renumele marelui duhovnic român a făcut ca în jurul lui să se adune mai
mulţi fraţi care s-au gândit să ridice o aşezare monahicească mai mare,
un schit. Deşi obţinuseră aprobare din partea Marii Lavre, evenimentele
petrecute în prima jumătate a secolului al XIX-lea nu au permis
împlinirea acestui gând.
Ucenicii fostului conducător al obştii au plecat înapoi în România,
ducând cu ei actele primite de la lavrioţi. Altor monahi le va reveni
sarcina de a întemeia schitul dorit. Nifon şi Nectarie, călugări ai
Mănăstirii Horaiţa, după ce stau o perioadă la schitul athonit Sfânta
Ana, se stabilesc la Kerasia, nu departe de Prodromu. Apoi răscumpărară
cu mulţi bani chilia dată unor greci, iar Nifon pleacă înapoi în Moldova
de unde obţine de la mitropolitul Sofronie Miclescu şi domnitorul
Moldovei, Grigorie Ghica, suma de 3000 de galbeni şi aprobarea de a
strânge alte ajutoare din ţară.
Patriarhul ecumenic Chiril încuviinţa şi el, în 1856, construirea
acestui lăcaş românesc de rugăciune, iar un an mai târziu, avea loc
punerea temeliei bisericii celei mari, lucrare care se va termina în
1866.
Sfinţirea ei s-a făcut de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi
Elena în acelaşi an, slujba fiind săvârşită de arhiereul moldovean Isaia
Vicol, egumenul Mănăstirii Golia.
Cu timpul, schitul a sporit ca număr de vieţuitori şi i s-au adăugat
alte construcţii: arsanaua de la mare, biblioteca, spitalul şi farmacia,
camerele pentru oaspeţi.
În 1963, la serbarea unui mileniu de viaţă monahală în Athos, au participat toţi patriarhii ortodocşi.
Atunci s-a luat hotărârea de a se trimite călugări tineri care să
continue în duhul de nevoinţă al bătrânilor.
Lucrările de renovare la
Schitul Prodromu au început odată cu venirea mai multor monahi pe care
Patriarhia Română i-a trimis din ţară spre Athos, începând cu anul 1976.
Aşa s-a întemeiat, supus Marii Lavre, Schitul Prodromu care astăzi - restaurat, cu biserica mare, cu cele trei paraclise (al Adormirii, al
Bunăvestirii şi al Botezătorului), cu moaştele şi icoanele sale
făcătoare de minuni(dintre care cea mai vestită este Maica Domnului
„Prodromiţa”), cu impunătoarea clopotniţă, cu sinodiconul(sala de
reuniuni), cu biblioteca, cu arhondaricul(casa de oaspeţi), cu
bolniţa(spitalul), cu atelierele, cu chiliile şi trapeza(sala de
mese), cu marea cisternă subterană şi cu celelalte acareturi,
alcătuieşte o lume în sine. O parte a lumii monastice româneşti de la Sfântul Munte Athos.
