Asezaminte monastice româneşti pe Sfantului Munte ATHOS

Pe lângă cele 20 de mănăstiri Sfântul Munte Athos cuprinde astăzi şi alte asezaminte monastice precum: schiturile, chiliile, colibele, bordeiele şi sihăstriile.

Schiturile sunt obşti monahale întemeiate în spaţiul de jurisdicţie al unei manastiri, in baza unui act validat cu sigiliul patriarhal. Numarul monahilor este stabilit in actul de intemeiere, iar regulamentul de functionare interioara al schitului este aprobat de catre manastire.

Schiturile sunt idioritmice sau chinoviale. Cele idioritmice sunt formate din chilii adunate in jurul unei biserici centrale. Fiecare chilie poseda si o bisericuta proprie. Duminica si de sarbatori slujbele se savarsesc in biserica principala a schitului, iar in restul zilelor in bisericutele din chiliile lor. conducerea schitului este asigurata de un monah, ales dintre batranii chiliilor pe o perioada de un an, ce poarta titlul de “dicheu“(cel drept).

Schiturile chinoviale au in fruntea lor un “dicheu” numit si egumen, ales pe viata, iar alegerea sa se valideaza de catre manastire. Cladirile schiturilor se aseamana cu cele ale manastirilor, insa nu pot niciodata sa devina manastiri.

Astazi schiturile sunt in numar de 14.

Chiliile Sfantului Munte sunt asezaminte formate dintro bisericuta(paraclis) si o cladire cu chilii si dependinte. In fruntea chiliei se afla staretul. Pe langa el intro chilie se mai gasesc si alti ucenici. Vietuitorii chiliei nu pot depasi cifra de 9; toti acestia traiesc din cultivarea putinului pamant disponibil, pictând sau sculptand icoane, executand diverse obiecte, metanii s.a.

Aşezămintele româneşti de pe Sfântul Munte Athos sunt schiturile: 

"Sfantul Dimitrie"(Lacu), este situat la aproximativ patru ore de mers pe jos, de la Manastirea "Sfântul Pavel" de care apartine. Prima sa consemnare datează de la începutul secolului al XVIII-lea. A fost înfiinţat de câţiva călugări de la Neamţ, Căldăruşani, Cernica şi de la mănăstiri din Basarabia. Schitul Lacu este un schit cu viata de sine, cu o frumoasa biserica din piatra care are hramul Sfântul  Mare Mucenic Dimitrie. Biserica aşezământului a fost înălţată în 1760 şi rezidită din temelii între anii 1900 -1904.

Schitul Prodromu

Istoria Athosului consemnează o minune care s-a petrecut în jurul anului 1800, când asupra Mănăstirii greceşti Lavra s-a abătut un nor de lăcuste care distrugea grădinile şi livezile monahilor. În acea vreme, la chilia Sfântul Ioan Botezătorul din Vigla se nevoiau trei sihaştri români: bătrânul duhovnic Iustin împreună cu doi ucenici ai săi, Patapie şi Grigorie. Văzând grecii că nu reuşesc nimic, s-au gândit să-l cheme pe Iustin Vlahul, ştiindu-l monah îmbunătăţit. Duhovnicul român a mers la Lavră, a făcut Aghiazmă, iar când a început să stropească cu apă sfinţită şi să cânte „Mântuieşte Doamne poporul Tău…“, norul de lăcuste s-a ridicat şi a plecat. Renumele marelui duhovnic român a făcut ca în jurul lui să se adune mai mulţi fraţi care s-au gândit să ridice o aşezare monahicească mai mare, un schit. Deşi obţinuseră aprobare din partea Marii Lavre, evenimentele petrecute în prima jumătate a secolului al XIX-lea nu au permis împlinirea acestui gând.

Ucenicii fostului conducător al obştii au plecat înapoi în România, ducând cu ei actele primite de la lavrioţi. Altor monahi le va reveni sarcina de a întemeia schitul dorit. Nifon şi Nectarie, călugări ai Mănăstirii Horaiţa, după ce stau o perioadă la schitul athonit Sfânta Ana, se stabilesc la Kerasia, nu departe de Prodromu. Apoi răscumpărară cu mulţi bani chilia dată unor greci, iar Nifon pleacă înapoi în Moldova de unde obţine de la mitropolitul Sofronie Miclescu şi domnitorul Moldovei, Grigorie Ghica, suma de 3000 de galbeni şi aprobarea de a strânge alte ajutoare din ţară.

Patriarhul ecumenic Chiril încuviinţa şi el, în 1856, construirea acestui lăcaş românesc de rugăciune, iar un an mai târziu, avea loc punerea temeliei bisericii celei mari, lucrare care se va termina în 1866.

Sfinţirea ei s-a făcut de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în acelaşi an, slujba fiind săvârşită de arhiereul moldovean Isaia Vicol, egumenul Mănăstirii Golia.

Cu timpul, schitul a sporit ca număr de vieţuitori şi i s-au adăugat alte construcţii: arsanaua de la mare, biblioteca, spitalul şi farmacia, camerele pentru oaspeţi.

În 1963, la serbarea unui mileniu de viaţă monahală în Athos, au participat toţi patriarhii ortodocşi. Atunci s-a luat hotărârea de a se trimite călugări tineri care să continue în duhul de nevoinţă al bătrânilor. 

Lucrările de renovare la  Schitul Prodromu au început odată cu venirea mai multor monahi pe care Patriarhia Română i-a trimis din ţară spre Athos, începând cu anul 1976.

Aşa s-a întemeiat, supus Marii Lavre, Schitul Prodromu care astăzi - restaurat, cu biserica mare, cu cele trei paraclise (al Adormirii, al Bunăvestirii şi al Boteză­toru­lui), cu moaştele şi icoanele sale făcătoare de minuni(dintre care cea mai vestită este Maica Dom­nului „Pro­dromiţa”), cu impu­nă­toarea clopotniţă, cu sinodiconul(sala de re­u­ni­u­ni), cu bibli­oteca, cu arhon­daricul(casa de oaspeţi), cu bolniţa(spi­ta­lul), cu atelierele, cu chiliile şi trapeza(sa­la de mese), cu marea cis­ter­nă subterană şi cu celelalte a­ca­­returi, alcătuieşte o lu­me în sine. O parte a lumii monastice româneşti de la Sfântul Munte Athos.