Motto: “ Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Nu este altă poruncă mai
mare decât aceasta.” – Evanghelia după Marcu 12.31
Ciudate sunt felurile în care noi oamenii ne
categorisim unii pe alţii, iar dintre toate cea mai nevinovată mi se pare a fi
cea legată de locul din care provenim. În ceea ce mă priveşte – deşi prietenii
din copilărie şi colegii de liceu mă numesc bucureştean, ori „capitalist” – eu
continui să mă consider moineştean, dată fiind legătura mea sufletească cu
locul în care am văzut prima oară lumina zilei, unde am început a merge şi mai
apoi am deprins bună parte din ceea ce ştiu. Tot acolo am învăţat să iubesc
oamenii şi ceea ce-i înconjoară. Şi cum pentru toate trebuie să existe un exerciţiu,
tot aici m-am îndrăgostit întâia dată.
Totuşi mai bine de jumătate din viaţă - deşi îmi
place să mă consider încă tânăr - mi-am petrecut-o în „cetatea lui Bucur”, pe
care pot spune că o cunosc şi o iubesc pe de o potrivă cu oraşul meu natal.
Am făcut cunoştinţă cu Bucureştiul pe când aveam
în jur de patru ani. Amintirile îmi sunt uşor confuze. Prin faţa ochilor
defilându-mi imaginile târgului „Moşilor”, cele ale Parcului Cişmigiu – cu
fotograful la minut, vânzătorii de baloane colorate şi îngheţată, bărcile de pe lac, lebedele, urşii
din grota… Apare apoi în faţa mea o mare de oameni venită – la Pavilionul H din
Herăstrău - pentru a admira satelitul ce o dusese pe Laica în cosmos. Mai aud
ca prin vis clinchetele clopoţeilor din turnul Casei Minovici; şi îmi revin, de
asemenea, prin memoria papilelor gustative aromele unei cine luată împreună cu
trioul fraţilor Grigoriu, într-o casa aflată pe strada Puţul cu Apă Rece. La
fel de bine simt în nări parfumul străzilor cu alei de tei, ori cel al aleilor
din Grădina Botanică.
Următoarea perioadă bucureşteană, bine marcată în
memoria-mi, este cea a şcolii generale. Pe atunci mă înfiinţam, în a doua parte
a lui iunie, pentru a participa la marcarea zilei de naştere a fratelui meu,
student la facultatea de ştiinţe juridice bucureşteană. Este perioada în care
am cunoscut Grozăveştiul şi Cotroceniul, Grădina Botanică, bulevardul
cinematografelor(fost pe rând 6 Martie, Dej, Kogălniceanu), Piaţa Universităţii
cu cele patru statui ale sale(mutate acum temporar în Parcul Izvor), Calea Victoriei, Kiseleful, Muzeul Antipa,
Mogoşoaia.
Am revenit în alte câteva rânduri, din nou, în
Bucureşti, în perioada liceului, la admiterea în facultate. Apoi oraşul mi s-a
lipit de suflet - precum spun viersurile unei vechi melodii: „ca marca de
scrisoare” şi nu am mai putut să-l dezlipesc(adevărat este că nici n-am
încercat şi nici nu vreau să pot). După ce am avut şansa de al cunoaşte în
profunzime, prin intermediul activităţilor de turism desfăşurate în anii ’75 –
’90, oraşul de adopţie mi-a intrat în propria-mi fiinţă întratât încât atunci
când sunt departe de el, îi simt lipsa.
Strada Stavropoleos, spre CEC sambata 12 noiembrie 2011 |
Această rememorare a înrudirii cu fratele meu Bucureşti este datorată studenţilor mei, ce m-au onorat azi prin participarea la un inedit proiect "Promenadă pe Podul Mogoşoaiei"(prezenţii ştiu de ce iar absentii pot afla de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Calea_Victoriei).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu